Expoziții temporare
Când se naște speranța? O formă incipientă apare în jurul vârstei de 2–3 ani, dar speranța conștientă, ca proces reflexiv, se dezvoltă mai târziu. În preadolescență, capătă o dimensiune morală și abstractă, iar la maturitate, devine un exercițiu existențial. Speranța rămâne, totuși, un concept paradoxal, situat la intersecția dintre resursa vitală și iluzia periculoasă, între virtutea teologică și structura ontologică, până la forța politică transformatoare. Dincolo de diferențele de perspectivă, speranța nu este niciodată neutră: ea ne modelează raportul cu prezentul și negociază relația noastră cu viitorul. Într-o societate marcată de fragilitate colectivă, speranța funcționează ca o formă de rezistență în fața incertitudinii și a morții, un exercițiu de restabilire a sensului, chiar și atunci când el pare suspendat.
În universul pictural al lui Roman Tolici, speranța devine o formă de supraviețuire în fața terorii proprii și colective, după cum își poziționează și artistul intenția: Cu această serie, am încercat să mă îndepărtez de angoasa prezentului, să înțeleg că lucrurile sunt dramatice acum, dar ele vor fi niște simple evenimente pierdute în spațiul istoric și necunoscute toată profunzimea și complexitatea lor. Demersul propus de Tolici plasează speranța ca principiu identitar și o revendică drept forță transformatoare, într-un sens apropiat de gândirea lui Viktor Frankl, care afirma: „omului îi poate fi luat totul, mai puțin un lucru: ultima dintre libertățile umane – aceea de a-și alege atitudinea în orice circumstanță”. Lucrările funcționează ca niște decupaje vizuale în care viața și moartea devin cele două note principale ale narativului: la scară macro, relicvele trecutului și simboluri mortuare de proporții uriașe, carcase goale sau rămășițe de natură, reverberează ca ecouri ale unei realități deja dislocate; în timp ce, la scară micro, personajele miniaturale sunt amprente ale renașterii umane.
Roman Tolici propune prin seria New Hope (Noua Speranță) o sinteză coerentă între experiența de frontieră, sensibilitatea locală și viziunea globală, transformând biografia și istoria colectivă într-un limbaj pictural al prezentului. Format între Chișinău și București, artistul explorează tensiunile dintre Est și Vest, „vede Occidentul cu ochii Orientului și Orientul cu ochii Occidentului” (Pascal Bruckner).
Practica sa investighează modul în care marile narațiuni pătrund în viața cotidiană și în conștiința colectivă. Tolici devine o voce matură ce redefinește identitatea vizuală a unei lumi aflate în plină schimbare, iar tema speranței oferă un cadru prin care arta românească transformă vulnerabilitatea emoțională într-o resursă de expresie, conectând experiența locală la dinamica globală contemporană.
În mijlocul dislocărilor sociale, demersul său reafirmă puterea artei de a transcende dialectica fricii din discursul public actual, propunând în schimb o reflecție asupra rezilienței și asupra posibilității de a imagina alte forme de coexistență.
Roman Tolici s-a născut în 1974, în satul Ghetlova, Republica Moldova (fosta URSS). În 1990 ajunge în București, grație unei burse de studii la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”, acordată de Statul Român. Tot în București își definitivează studiile la Universitatea de Artă. Odată cu sfârșitul anilor 1990, Tolici a experimentat deopotrivă în domeniul literaturii, al ilustrației și animației, benzii desenate și fotografiei, pentru ca, începând cu anii 2000 să se impună, prin expoziții personale și de grup, ca pictor.
A expus în România, R. Moldova, Germania, Franța, Spania, Cehia, Rusia și Statele Unite ale Americii. Asociat cu un realism fotografic infuzat de lirism și un simț suprarealist al existenței cotidiene, Roman Tolici este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației douămiiste. A avut numeroase expoziții personale și de grup în țară și în străinătate, precum și intervenții în spațiul public și acțiuni situaționiste de parazitare a unor contexte.
