Igor Vieru

Igor Vieru – 100 de ani de la naștere

Anul 2023 – anul aniversării centenarului lui Igor Vieru (1923 – 1988) - stă sub semnul unei ample expoziții deschise la Muzeul Național de Artă al Moldovei, expoziție care ne oferă un prilej de reevaluare a prolificei sale creații, aflate sub semnul aspirațiilor și realităților, destinului modelat de timp și contextul istoric.

Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane.

Născut la Cernoleuca, județul Soroca, în Regatul României, într-o familie de țărani, de la care descoperă și deprinde principalele sentimente umane, misterul creației, taina și curiozitatea creativității. Intuitiv, utilizând principii sinestezice, descoperă ritmurile muzicii, artei abstracte, desenând sau pictând nu forma exterioară, dar senzația sunetului produs prin rostirea cuvântului sau reprezentarea prin linie a caracterului portretizatului. Timpuriu, descoperă principiile camerei obscure. Fascinat de creionul tatei și de culorile pastelului, se produce scânteia curiozității cunoașterii, căreia vrea să-i pătrundă tainele

Igor Vieru – intelectual rafinat și desăvârșit, simplu și modest, cu inimă de copil și de poet deopotrivă. Alarmat, intuind și trăind realități vitrege, artistul ne conectează la farmecul și consistența obârșiei milenare din acest spațiu. Își asumă originile, poate mai mult, pulsează în același ritm cu soarta neamului său, extrăgând din feliile temporale care au acumulat și sintetizat, selectat și păstrat seva, esența, spiritul acestui popor. Dorul, candida apropiere de valorile si esențele culturii naționale, fiorul si ismul românității, persistă constant în opera lui Igor Vieru.

Vieru tindea spre o manieră de creație în care culoarea vine să transmită tot mai clar și mai pregnant întreaga complexitate a noilor valori spirituale și intelectuale ale contemporanului moldovean. El nu avea un gen preferat, ci le explora pe toate câte puțin.

 

Ajunge la Slobozia-Argeș în 1939, urmează în particular cursuri la liceul „I. Brătianuˮ, leagă prietenii, care durează o viață și își urmează visul de a deveni un mare artist. Firea studioasă și autodisciplina îl ghidează pe traseul aprofundării cunoștințelor și abilităților practice în domeniul picturii neobizantine și a picturii de șevalet. Etapă definitorie în determinarea traiectului și viziunii plastice, fapt documentat de corespondența și opera artistului. Confirmând spusele lui Constantin Noica -- „Pentru viața spiritului condițiile bune sunt proaste”, -- suportă lipsuri materiale, dar parcurge la liceu „două clase într-un anˮ. Spațiul românesc s-a dovedit a fi benefic pentru formarea lui Igor Vieru, absoarbe și păstrează dulceața limbii române, a dragostei pentru cuvânt, pentru logos. Însușește concomitent cu pictura și disciplinele teoretice, care vor constitui fondul ideatic, vor alimenta firea sensibilă și însetată de cunoaștere cu valorile culturii naționale, autentice, cu obârșia atemporalității și profunzimii temporale a culturii naționale. Peste timp, în opera lui Igor Vieru, în subiecte, în soluționarea spațiului plastic, în detalii, culoare și pensulație se va resimți influența picturii de sorginte bizantină și a clasicilor picturii românești: Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza, pe care i-ar fi descoperit inițial în colecțiile Muzeului Național de Artă al României.

În 1944, forțat de evenimente vitrege, revine în Basarabia, unde descoperă o atmosferă devastatoare, sărăcie, foamete și deportări. În perioada anilor 1946-1949 studiază la Școala de Arte Plastice din Chișinău, înmatriculat în anul trei de studii, în clasa profesorului Rodion Gabrikov, însușește desenul riguros și formula impresionistă, care este aplicată selectiv în pictura de plein-air. Preferă atmosfera și lumina, păstrează rigoarea formei, omite, însă, divizarea pensulației și aplicarea culorilor pure.

Creația maestrului evoluează sub semnul unei duble vocații – diegetică și sintetică. Gramatica vizuală definită prin narativ, pitoresc, mișcare, valori luministice și raporturi de clarobscur din perioada anilor ҆40 –҆50, în anii ’60 capătă calitatea monumentalului, limbajului sintetic, simbolic și metaforic. Figurile impunătoare, esențializate și hieratice, perspectivele bioculare, montante sau plonjante, culoarea locală definitorie în organizarea armoniei cromatice, produc metamorfoza limbajului plastic, în „Primăvaraˮ, 1960; „Primăvara. Concediu militar / În satul natalˮ, 1969. Linia fermă și incisivă definește curba dealurilor în „Peisaj agrarˮ, 1962; „Nucariˮ, 1967. Subiectele eterne ale timpului, rostului și vremelniciei umane capătă caracterul transcendenței în „Septembrieˮ, 1967; și în „Moara veche / Moară de vânt la Cernoleuca”, 1967. Tripticul „Fericirea lui Ion”, 1967, „Baladă despre pământ”,1969; „Sărbătoare la Cernoleuca”, 1968; „Amândoi”, 1968; exprimă sentimentul sărbătorii zilei de duminică, a comuniunii omului cu eternitatea.

Ghidat de dorința de a pătrunde dincolo de aparențe, de a transfigura realitatea și clipa în veșnicie, durabil și atemporal, în certitudinea unui adevăr dezbrăcat de haina pudorii, care pătrunde prin toți porii și săgetează inima, locaș al suferinței și al bucuriei. Coboară în negura timpurilor pentru a se atinge de veșnicie, urmează un traseu tactil și senzorial al gustului și al sevei care curge prin măduva pomului, urcă spre frunze și fruct și devine parte din om sau prin mâna lui/sa, se transformă în poartă, ușă, fereastră, cană, ciutură și ajunge parte a lumii modelate de om/el.

Prin această expoziție, suntem invitați să explorăm universul artistic al lui Igor Vieru și să descoperim povestea unei vieți dedicate artei.

No results to display!